4/29/2025

Primul joc in Scratch

 Razboiul Clonelor

Limbajul Scratch, conceput pentru cei mici, transformă învățarea într-o experiență distractivă și educativă. Copiii participanți la activitatea cercului de informatică pot crea jocuri, animații și povești, dezvoltându-și astfel creativitatea și abilitățile de gândire logică. Astăzi, 29 aprilie, elevii participanți la orele de cerc, în Laboratorul Smart al palatului copiilor, au realizat un joc în mediul grafic Scratch. Războiul clonelor, primul joc creat de elevi, are ca temă salvarea Pământului de monștrii din spațiu. Programarea celor cinci personaje a fost o provocare pentru micii programatori.


prof. coordonator Ștefania Șoiman 









4/25/2025

Concursul Interjudețean „TEHNO PICI”, ediția a III-a, 30 mai 2025

 Clubul Copiilor Drăgășani, județul Vâlcea, organizează în data de 30 mai Concursul Interjudețean „TEHNO PICI”, ediția a III-a, înscris în Calendarul Proiectelor de Educație Extrașcolară Regionale și Interjudețene – anul școlar 2024-2025, la poziția 1815.

Tema generală a acestei ediții este: „SPORTUL ȘI TEHNOLOGIA – PRIETENI PENTRU O VIAȚĂ SĂNĂTOASĂ”, iar concursul se desfășoară pe următoarele secțiuni: 

  •  I. Secțiunea: Desen tematic – realizat în aplicația Paint 
  •  II. Secțiunea: Grafică pe calculator – utilizând un soft la alegere 
  •  III. Secțiunea: Prezentare multimedia – realizată în Microsoft Office PowerPoint 
  •  IV. Secțiunea: Selfie (fotografie digitală) – cu tema: „Robotul meu” 
  •  V. Secțiunea: Programare vizuală (joc sau animație) – folosind aplicația Scratch 
  •  VI. Secțiunea: Blog/Pagină web 
  •  VII. Secțiunea: Soft educațional 



Nr.  Crt

Nume și prenume

Cl

Secțiunea

Premiul

1

Hîncu David

3

V. Programare vizuală

I

2

Puiu George

6

III. Prezentare multimedia

Premiu special

3

Acatrinei Alexandru

5

III. Prezentare multimedia

 

4

Colțuneac Alexia

5

II. Grafică pe calculator

III

5

Colțuneac Tudor

3

II. Grafică pe calculator

III

6

Lungu David

5

III. Prezentare multimedia

I

7

Timocel Andrei

6

III. Prezentare multimedia

II

8

Ciolac Răzvan

3

V. Programare vizuală

Premiu special

9

Balahura Florin

6

V. Programare vizuală

Mențiune

10

Mihai Eric

4

V. Programare vizuală

II

11

Grădinaru Daria

3

I.  Desen tematic

II

12

Seucaliuc Antonia

3

I.  Desen tematic

III

13

Albu Alexandru

3

I.  Desen tematic

Mențiune


4/12/2025

Ecoturism în Țara Dornelor

Excursia organizată în săptămâna verde de cercurile: Ecoturism/Meteeorologie, Informatică și Jurnalism, din data de 11 aprilie 2025, a început cu vizita la Centrul de Vizitare al Parcului Național Călimani, unde unul dintre rangerii parcului ne-a oferit un tur ghidat al expoziției. Hărțile, dioramele și machetele 3D a ajutat copiii să înțeleaga mai bine acest univers protejat, încărcat de istorie și legende. Expoziția interioară ne-a dezvăluit secretele biodiversității și formării unice a acestor munți, cei mai tineri munți de origine vulcanică din România.
















Următorul obiectiv vizitat de participanții la excursie a fost Muzeul de Etnografie Vatra Dornei,  cu cele 12 expoziții permanente viața satului din Ţara Dornelor. Am admirat obiectele de uz casnic, ceramică, ţesături, cusături, obiecte de port popular, elemente de plutărit și păstorit, măşti, ouă încondeiate, obiecte din metal şi os.
Masa de prânz am servit-o la restaurantul Lordinu din Vatra Dornei.

Punctul de atracție al excursiei noastre a fost Cazinoul din Vatra Dornei, reabilitat după 30 de ani de renovări, începând cu anul 1988.
Cazinoul din Vatra Dornei sau Cazinoul Băilor, cum i se mai spune, a fost construit în anul 1898, pentru turiștii străini care veneau aici la tratament. În cazinou se afla pe atunci o sală de teatru, o bibliotecă, un restaurant, o cofetărie, spații de utilitate publică. Am găsit aici, în Centrul Muzeal „Cazinoul Băilor” din Vatra Dornei expoziții remarcabile a unor artiști plastici consacrați. Vizita în acest complex muzeal ne-a invitat la o călătorie într-un trecut curat, boem și cu multe surprize. Sigur vom reveni la Vatra Dornei!
Organizatori,
prof. Nuțu Nicoleta - Cercul Ecoturism, 
prof. Cuza Alexandra - Cercul de Jurnalism 
prof. Șoiman Ștefania - Cercul de Informatică















4/09/2025

”Fapte bune pentru pădure”

Activitatea ”Fapte bune pentru pădure” s-a desfășurat în ziua de miercuri, 9 aprilie 2025, în parteneriat cu Ocolul silvic Pătrăuți. Rezervația forestieră Crujana, alfată în apropierea Mănăstirii Pătrăuți este importantă pentru calitatea stejarilor și frumusețea ei. Fauna este caracteristică pădurilor de fag, am întâlnit cerbul carpatin, cerbul lopătar și căprioare.  A fost o experiență educativă și captivantă pentru cei 13 copii participanți la activitate și patru cadre didactice însoțitoare, ne-am apropiat mai mult de natură și am învățat să apreciem și să protejăm viața sălbatică.

  • prof. Nuțu Nicoleta, Coordonator cerc Ecoturism 
  • prof. Șoiman Ștefania, Coordonator Cerc Informatică
  • prof. Cuza Alexandra, Coordonator Cerc Jurnalism și prof. Lungoci Mihai, coord. Cerc Muzică ușoară