“Aniversăm cu respect în fiecare an Ziua
Naţională a României la 1 Decembrie, prilej de rememorare a jertfei înaintașilor și a luptei pentru
constituirea statului naţional român.
La 27 martie 1918, Sfatul Țării din Basarabia a votat unirea Basarabiei cu România. În vara
anului 1918 s-a constituit în capitala Franţei Consiliul Naţional al Unităţii
Române, condus de Take Ionescu. La 29
septembrie 1918, Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român a adoptat în
unanimitate, „în virtutea dreptului naţional al fiecărei naţiuni de a dispune
de ea însăși”, Declaraţia de
la Oradea, elaborată de Vasile Goldiș, prin care se dorea recunoașterea acestui for ca organ provizoriu de conducere al Transilvaniei.
La 27 octombrie 1918 s-a constituit Consiliul Naţional Român al Bucovinei, sub
conducerea lui Iancu Flondor, care a afirmat dorinţa Bucovinei de unire cu
România, eveniment proclamat, la 28 noiembrie 1918, la Cernăuţi. La 3 noiembrie
1918 se constituia Consiliul Naţional Român Central din Transilvania, ce reunea
reprezentanţii Partidului Naţional Român și ai Partidului Social-Democrat și care, în condiţiile rapidei dezintegrări a aparatului
administrativ maghiar, a preluat controlul Transilvaniei. Consiliul
Naţional Român Central a convocat pentru 18 noiembrie/1 decembrie 1918, la
Alba Iulia, o adunare naţională a românilor din Transilvania și Ungaria. De ce la Alba Iulia? Mai întâi, deoarece la 1 noiembrie
1599 Mihai Viteazul intrase în cetate, care a devenit capitala domnitorului în
timpul scurt cât reușise să săvârșească Unirea Țărilor Române.
Mai apoi, în 1784, pe platoul Cetăţii, Horia și Cloșca au fost frânţi
pe roată în urma condamnării lor.
Pentru buna desfășurare a lucrărilor urma să fie aleși 600 de deputaţi pe bază de vot universal și, respectiv, 628 reprezentanţi ai organizaţiilor și societăţilor culturale. Pe parcursul a două săptămâni, au fost aleși câte 5 reprezentanţi de circumscripţie.
Cu prilejul Adunării, s-a constituit și Marele Consiliu Naţional Român, de fapt un organism legislativ, format
din 200 de membri aleși și 50 de membri cooptaţi. A doua zi, acest Consiliu a ales un guvern
provizoriu, numit și Consiliul
Dirigent al Transilvaniei, în frunte cu Iuliu Maniu. Consiliul a hotărât să
trimită la București o delegaţie,
condusă de episcopul de Caransebeș, Miron Cristea (viitorul patriarh al României). Acesta, la 1/14
decembrie 1918, înmânează regelui Ferdinand I Declaraţia de la Alba Iulia.”
Prof. Mihai MANEA, Președintele APIR
Palatul Copiilor Suceava a organizat în perioada 27-28 noiembrie 2015 concursul pe teme istorice "Marea Unire - 1 decembrie 1918", la care au participat 42 elevi de la Cercul Artă textilă, Tapiserie , Operare și programare pe calculator și Informatică. 5 eleve de la Cercul Artă Textiă au obținut punctaj maxim.