4/28/2023

Micii ecologiști pe drum de munte

 La mijlocul Săptămânii verzi, mai precis pe data de 27 aprilie 2023,  ne-am adunat cu mic cu mare in fata palatului 13 copii si 2 profesori. Ne-am urcat în microbuz și am plecat spre Vatra Dornei. Prima noastră oprire a fost în Parcul din centrul stațiunii Vatra Dornei. Ne-am dezmorțit în spațiul de joacă al parcului central frumos amenajat, tiroliana fiind atracția copiilor. Vizita la Muzeul de Științele Naturii și Cinegetică, din parcul central Vatra Dornei, a fost un bun prilej de a învăța că există o strânsă legătură între animale, plante și mediul lor de viață și că ocrotind pădurea, ocrotim viața. Secția de cinegetica de la parterul muzeului începe cu un scurt istoric al vânătorii, apoi se continua armonios cu amenajări ce vin in sprijinul vânatului ierbivor (indeosebi), pe timp de iarna. Copiii au învățat cum să se poarte într-un muzeu: nu se aleargă, nu se vorbește tare, nu se ating exponatele ci se ascultă explicațiile ghidului.


Apoi ne-am continuat călătoria spre Dorna Candrenilor, o regiune foarte frumoasă, situată la poalele muntelui Oușor. Am fost întâmpinați cu căldură de gazda noastră, dna Mirela Nedelea, profesor coordonator de cerc de la Clubul Copiilor Vatra Dornei, filiala Dorna Candreni. După ce ne-am ospătat cu deliciile locale am fost însotiti de grupul de elevi de la Cercul Protectia mediului și cadrele didactice de la clubul copiilor spre izvorul cu apă minerală ”borcut”. Acest ”filon de aur” este pe cale să ridice comuna Dorna Candrenilor, se vor construi baze de tratament cu ape minerale sulfuroase existente pe acest teritoriu.





Centrul de vizitare al Parcului National Călimani, următorul nostru obiectiv vizitat, a fost atracția centrală ale destinației pentru ecoturism în Țara Dornelor. Ranger -ul parcului ne-a oferit informații atât legate de turism câși de biodiversitatea parcului.

 







Parteneriatul încheiat cu Clubul Copiilor Câmpulung Moldovenesc a fost un prilej de a cunoaste elevii si profesorii coordonatori, cercurile unde copiii pot să aprofundeze cunoştinţe despre Protectia mediului, Muzică, Aero/Automodele, Artă textilă, Informatică,  Foto. La clubul/palatul copiilor se valorifică timpul liber al copiilor si se formează, se dezvoltă şi se exersează competenţe potrivit vocaţiei şi opţiunii copiilor,

Schimbul de experiență dintre participanții suceveni și câmpulungeni, prezentarea cercurilor clubului copiilor realizată de gazdele noastre, dl. director prof. Grosu Constantin si prof. Sabie Bogdan, coordonator cerc Informatică, prezentarea activităților și a rezultatelor lor, au contribuit la reușita activității.

 










Am încheiat excursia noastră cu vizita la Muzeul Arta Lemnului, doamna muzeograf ne-a oferit detalii despre colectia muzeală si ne-a însotit in toate încăperile, pornind de la ”unelte”, ”cules, pescuit, vânătoare si albinărit”, ”păstorit”, ”transport”, ”uz casnic” ajungând la icoane pe lemn si alte piese de artă modernă din lemn. Muzeul Arta Lemnului este găzduit de o clădire de patrimoniu de peste 120 de ani, fosta prefectură a județului Câmpulung, și păstrează singura colecție etnografică din România dedicată exclusiv obiectelor din lemn din cadrul culturilor românești sau huțule. Am ieșit din curtea muzeului prin spate, trecând pe sub o poartă maramureșeană care ne-a condus pașii aproape de locul unde ne astepta microbuzul.





Considerăm că obiectivele generale ale proiectului au fost atinse, excursia desfășurată a contribuit la formarea unei atitudini pozitive a elevilor faţă de mediul înconjurător, a deprinderilor de comportare civilizată de cooperare şi respect.

Coordonatori proiect,
prof. BUMBU Nicoleta și prof. SOIMAN Ștefania