La început de
luna lui cuptor, mai precis pe data de 4 iulie 2022, ne-am adunat cu mic
cu mare in fata palatului 12 copii si 2 profesori.
Ne-am urcat în microbuz
și am plecat spre Moldovița.
După două ore de drum am ajuns la Mocănița. Calea
ferata cu ecartament îngust de la Moldovița a fost
construită de Louis Ortieb, un proprietar de gater din Munchen, și
dată în folosință în anul 1888 pentru transport de masă lemnoasă
de la pădure la gater. Am ocupat locurile în tren și
am pornit călătoria spre Argel. Am văzut peisaje minunate pe care le-am
surprins in fotografii. Ajunși la capăt de linie am făcut un popas de jumătate de
oră, timp in care am luat prânzul, am făcut poze și ne-am plimbat cu calul. La întoarcere am mai cântat si am avut ocazia sa simțim
niște zguduituri încântătoare.
Apoi am pornit spre Mânăstirea
Moldovița. Am aflat ca Mânăstirea Moldovița
are hramul Bunavestire, pe 25 martie, și este construită din
perioada voievozilor Muşatini. Sub domnia lui Alexandru cel Bun a fost zidită
prima biserică din piatră, atestată documentar între 1402-1410. După ce am
vizitat mânăstirea, am plecat spre Câmpulung Moldovenesc, pe traseul
Cheile Moara Dracului. Cheile Moara Dracului sunt cele mai frumoase și
mai pitorești chei ce fac parte dintr-o rezervație
naturală de un deosebit interes geologic, floristic, faunistic și
peisagistic. După ce am parcurs traseul, am fost împărțiți în două grupe, prin tragere la sorti. Prima echipă formată numită „Formidabilii”, a fost formată din elevii: Andrei, Marian, Rareș, Arthur, Iris și Victor, a doua grupă, „Vulturii răizboinici” a fost formată din Alexia, Anastasia, Sofia, Simeon, Alexia și Ștefan. După cele trei probe: Găsește si
fotografiază cinci lucruri, Țintarul și Construiește turnul din
pietre, doamna prof. Nicoleta
Bumbu a stabilit echipa câștigătoare.
După coborâre, am mers
spre microbuz puțin cam obosiți dar încântați
de călătorie.