7/04/2022

Excursia: Moldovița, Câmpulung Moldovenesc - „Pe drum de munte”




 La început de luna lui cuptor, mai precis pe data de 4 iulie 2022,  ne-am adunat cu mic cu mare in fata palatului 12 copii si 2 profesori. 

Ne-am urcat în microbuz și am plecat spre Moldovița. După două ore de drum am ajuns la Mocănița. Calea ferata cu ecartament îngust de la Moldovița a fost construită de Louis Ortieb, un proprietar de gater din Munchen, și dată în folosință în anul 1888 pentru transport de masă lemnoasă de la pădure la gater. Am ocupat locurile în tren și am pornit călătoria spre Argel. Am văzut peisaje minunate pe care le-am surprins in fotografii. Ajunși la capăt de linie am făcut un popas de jumătate de oră, timp in care am luat prânzul, am făcut poze și ne-am plimbat cu calul. La întoarcere am mai cântat si am avut ocazia sa simțim niște zguduituri încântătoare. 

Apoi am pornit spre Mânăstirea Moldovița.  Am aflat ca Mânăstirea Moldovița are hramul Bunavestire, pe 25 martie, și este construită din perioada voievozilor Muşatini. Sub domnia lui Alexandru cel Bun a fost zidită prima biserică din piatră, atestată documentar între 1402-1410. După ce am vizitat mânăstirea, am plecat spre  Câmpulung Moldovenesc, pe traseul Cheile Moara Dracului. Cheile Moara Dracului sunt cele mai frumoase și mai pitorești chei ce fac parte dintr-o rezervație naturală de un deosebit interes geologic, floristic, faunistic și peisagistic. După ce am parcurs traseul, am fost împărțiți în două grupe, prin tragere la sorti. Prima echipă formată numită „Formidabilii”, a fost formată din elevii: Andrei, Marian, Rareș, Arthur, Iris și Victor, a doua grupă, „Vulturii răizboinici” a fost formată din Alexia, Anastasia, Sofia, Simeon, Alexia și Ștefan. După cele trei probe: Găsește si fotografiază cinci lucruri, Țintarul și Construiește turnul din pietre, doamna prof. Nicoleta Bumbu a stabilit echipa câștigătoare.

După coborâre, am mers spre microbuz puțin cam obosiți dar încântați de călătorie.


Organizatori,  Prof. Bumbu Nicoleta, Prof. Şoiman Ştefania




































5/27/2022

Concursul de informatică ”StartIT” - etapa județeană

În ziua de 27 mai 2022, s-a desfășurat la Palatul Copiilor Suceava, Cercul de informatică, a XII-a ediție a Concursului Național de Informatică „StartIT” - etapa județeană.
Concursul cuprins în Oferta educațională a I.S.J. Suceava 2021-2022, s-a bucurat de participarea a 51 de elevi de la școli, palate și cluburi ale copiilor din județul Suceava: Clubul Copiilor Câmpulung Moldovenesc/ Şcoala nr.3 ”Bogdan Vodă” și Școala ”George Voevidca” Câmpulung Moldovenesc, Clubul Copiilor Gura Humorului, Clubul Copiilor Fălticeni, Clubul Copiilor Vatra Dornei şi Palatul Copiilor Suceava.
Elevii înscriși la concurs au participat la cele trei secţiuni ale concursului:

  • Programare clasele III-X,
  • MS Office clasele II-V
  • Multimedia clasele IV-VIII.

Subiectele la concurs au fost elaborate de comisia de jurizare alcătuită din profesorii de informatică: prof. Marcu Ovidiu și prof. Marcu Daniela de la Colegiul Național ²Ștefan cel Mare² din Suceava, prof. Popa Carmen de la Colegiul Național ²Mihai Eminescu² Suceava, prof. Brădățan Claudița de la Colegiul Național ²Mihai Eminescu² Suceava și prof. Macovei Cristina de la Colegiul Tehnic ”Al. I. Cuza” Suceava.

Coordonator,

prof. Ștefania Șoiman, Cercul de Informatică a Palatului Copiilor Suceava